Scrisori catre fiul meu, de Gabriel Liiceanu

"Există momente în care te cuprinde nostalgia gesturilor simple. Fericirea îți apare atunci în perspectiva câtorva banalități sublime, care ar semnifica nu știu ce reîntoarcere la ființa ta pierdută, la câteva adevăruri uitate ale vieții. Atunci, ca eroul lui Salinger, nu ți-ai dori decât să stai în lanul de secară; sau să dai de mâncare la păsări. "

"Există atâția oameni, atâția oameni uriași care mor ca niște pitici. Mor pe tăcute. Mor așa pentru că n-au fost în stare să-și facă țăndări carapacea sub care le zumzăie gândurile. Iată aici unul care a cunoscut neputința; povestite, eșecurile lui ar umple rafturile unei biblioteci. Aici unul care știe ce-i bucuria; a țipat de bucurie, așa de ascuțit o trăiește. Amândoi tac.
 Dar eu? Cum aș face, dacă aș vrea să strig că sunt om și că simt și gândesc fantastic? Cum să-i fac pe ceilalți să știe că știu ce-i disperarea, că știu ce-i încrederea, dăruirea, neliniștea, dorul, lipsa, bucuria și alte câteva lucruri de felul asta care-mi ard inima?" 

I die inside a little more each time you replace me.

Do you know what your problem is? You want it all. You want me - the girl you play, and her - the girl you go home to.

I wish you nothing but unending guilt.

I spend my time wishing that one day you'd break and I'd get to see how all the choices you made could drive you insane.